Blogx

Bijuterii și peripeții

03/11/2018

Ca blogger sunt întotdeauna în căutarea unor locuri frumoase unde pot realiza  fotografii care să pună în valoare produsele sau lucrurile despre care vreau să vă povestesc. Așa s-a întâmplat și în urmă cu o săptămână. Am primit niște bijuterii superbe de la MOSSELLE și abia așteptam să le port, dar să vi le arăt și vouă.

Astfel începe marea aventură de la Lacul Morii. Fac research, ca de obicei, pe net să văd ce locuri de prin București oferă un cadru potrivit pentru fotografii „ca de revistă”. Bine, la asta s-a adăugat și faptul că voiam ceva nou, de unde nu am mai postat șiii ce văd…Lacul Morii.

Zis și făcut, îmi pun în valoare calitățile de negociator și îmi conving prietena din dotare, pe Elena, să mergem să facem poze duminică. Până aici totul bine și frumos, vine și ziua de duminică…super, ne înțelegem să plecam la ora 15,00 pentru că google maps ne zice că facem cam o oră până acolo, iar pentru noi căutătoarele misticei „golden hour” era mai mult decât PERFECT.

Bineînțeles că din ora 15,00 s-a făcut ora 16,00 până ne-am „tapițat” noi corespunzător pentru sesiunea foto care urma, doar trebuia aleasă ținuta, machiajul și coafura perfectă care să pună în valoare cerceii și brățara de la MOSSELLE. Gândim pozitiv…încă…luăm primul mijloc de transport, al doilea…când ajungem la al treilea deja ora noastră de aur începea să ne scape printre degete. Nu renunțăm! Dacă am zis că mergem la Lacul Morii, mergem!

Ajungem aproape la destinație…sau cel puțin așa credeam…google maps ne conduce spre locul unde vrem să ajungem. De aici totul începe să arate dubios, nu mai e asfalt, se înserează, mergem pe niște străduțe unde oamenii își spală mașinile în mijlocul drumului și la o poartă fac gratare. Mai auzim și un „Pisi, lacul e în partea aia!”.

Bun, scăpăm și de aici, aproape am ajuns…niște boscheți ne răsar în față, dar vedem lume alergând pe marginea lacului și parcă ne mai liniștim. O cărare printre tufișuri ne conduce spre faleză…mai avem de escaladat doar un mic deal pe tocuri și în fustă și am ajuns la locația mult visată.

Am mai prins maxim 10 minute de lumină, nici vorbă de golden hour, daar Huawei p20 pro nu ne-a dezamagit nici de acestă dată și am reușit să realizăm câteva fotografii superbe cu bijuteriile de la MOSSELLE aproape pe întuneic. S-a cam ales praful de visele noastre cu Lacul Morii, dar vă pot spune că locația deși în realitate nu e cine știe ce, plus că e greu accesibilă, e perfectă pentru fotografii.

PS: Bijuteriile sunt demențiale, sunt chiar mai frumoase în realitate decât pe site! Vă las mai jos link-urile de la produse în cazul în care vi le doriți și voi.

PPS: Nu mergeți la Lacul Morii seara!!!

Cercei: https://www.mosselle.ro/produse/cercei/cercei-floare-amina

Brățară: https://www.mosselle.ro/produse/bratari-dama/bratara-aur-alb-bailey-s

Rețeta pentru un weekend perfect

25/10/2018

Ingrediente:

  • 1 buc prieten(ă)
  • 1 telefon cu care să surpindeți peisajele (fotografiile din articol au fost realizate cu huawei p20 pro)
  • vreme frumosă
  • multă voie bună

Weekend-ul se apropie cu pași repezi, iar după o săptămână aglomerată sunt sigură că sunteți în căutarea unei destinații unde vă puteți relaxa și petrece câteva ore care să vă reîncarce bateriile. Deși am vrut să scriu acest articol de ceva vreme, timpul meu a fost limitat, iar reîntoarcerea la București parcă a accentuat acest lucru.

Acum două săptămâni am ajuns, în sfârșit, într-un loc pe care îmi doream de mult să îl vizitez. Este vorba de stațiunea montană Bușteni. Nu știu de ce, dar acesta m-a atras ca un magnet, mi-am propus de nenumărate ori să ajung la crucea de pe Caraiman, dar nu am făcut-o. Nici de data aceasta nu am ajuns până acolo, dar am descoperit un loc cu o priveliște care îți taie respirația, Castelul Cantacuzino.

A fost o decizie de moment. Vorbeam cu o prietenă la telefon, ne gândeam ce să facem în weekend și parcă nici un loc din București nu ne făcea cu ochiul. Așa că, am stabilit să ne vedem la gară și să ne luăm bilete spre Bușteni. Dacă nu găsiți bilete la CFR călători, ceea ce este foarte probabil pentru zilele de sfârșit de săptămână, aveți mari șanse să le puteți achiziționa de la Regio Călători (sunt gratuite pentru studenți), cum am făcut și noi. Micul dezavantaj e că faci puțin mai mult decât cu un tren IR, dar măcar ajungi unde vrei.

De la gara din Bușteni până la castel se ajunge foarte ușor, poți merge pe jos fără nici o problemă pentru că e destul de aproape. Nu vă recomand să vă apropiați cu mașina foarte mult de intrare pentru că există posibilitatea să rămâneți blocați sau să nu găsiți loc de parcare. Pentru cei care doresc să facă turul castelului, intrarea costă 25 de lei și are loc în fiecare oră, dacă nu doriți să vizitați, puteți să vă opriți, să admirați peisajul și să savurați din bunătățile oferite de restaurantul Canta Cusine.  În cazul în care e aglomerat, trebuie să vă înarmați cu răbdare pentru că durează destul de mult până vi se aduce comanda, dar timpul trece mai ușor cu așa o panoramă.

Turul castelului este ghidat și aveți câteva lucruri interesante de văzut cum ar fi vitraliile din sticlă de murano, șemineele, decorațiunile de pe uși și balamalele acestora, iar cireașa de pe tort este balconul sălii de bal de unde puteți realiza niste fotografii superbe. În plus, în această perioadă există și o expoziție de artă, care cuprinde 100 de exponate ale unor artiști români prin care se celebrează Centenarul Marii Uniri.

Dacă nu ați ajuns încă aici, vă îndemn să o faceți, mai ales pentru că  în acest sfârșit de săptămână se anunță o vreme superbă!

Vă pup, Andreea Finyak!

Untold festival looks

19/08/2018

Indiferent de ocazie, pentru o  femeie, îmbrăcămintea, coafura și machiajul sunt întotdeauna o bătaie de cap în plus. Aspectul exterior își pune amprenta asupra stării noastre de spirit fie că ne place să recunoaștem sau nu. La un festival, la fel ca la orice eveniment, locul desfășurare devine un podium, unde ne place să fim admirate.

Asta s-a întâmplat și în Parcul Central din Cluj-Napoca, la Untold, unde aleile au devenit adevărate catwalk-uri. Aici cred că am văzut cele mai inventive, extravagante și colorate ținute. Moda pentru festivaluri a devenit un adevărat trend. Se scriu articole întregi despre ce să porți, cum să porți, ce combinații să faci, ba chiar au apărut și magazine specializate pentru genul acesta de evenimente.

E clar că pentru orice participantă vestimentația devine o problemă esențială atunci când hotărăște să meargă la un festival. Știu din proprie experiență că atunci când mi-am facut bagajul, cel mai groază mi-a fost să caut prin dulap hainele pe care le voi purta.

Pentru mine, cea mai grea parte a fost faptul că aveam spațiu limitat în bagaj și trebuia să știu exact cu ce mă voi îmbrăca și ce accesorii voi purta în fiecare zi. În același timp, a trebuit să mă gandesc că există posibilitatea să plouă și să fie rece, chiar dacă eram în toiul verii.

Multe prietene m-au întrebat dacă mi-am cumpărat haine special pentru festival, dar trebuie să recunosc că am încercat să compun ținutele cu ce aveam deja, singurul lucru pe care l-am achiziționat fiind borseta, deoarece mi s-a părut un accesoriu foarte practic.

Atunci când am ales îmbrăcămintea am avut în minte câteva lucruri: că trebuie să fie comodă, deoarece urma să îmi petrec aproape o zi întreagă în hainele respective, că trebuie să mă reprezinte și că trebuie să nu îmi fie nici cald, dar nici frig. Oricum, pentru prima zi de festival cred că cel mai „fancy” și cel mai căutat obiect vestimentar a fost pelerina de ploaie.

Mai jos vă las câteva fotografii cu alegerile pe care eu le-am făcut pentru Untold 2018 și care sper să vă inspire și pe voi. Sunt curioasă care sunt criteriile după care voi vă alegeți hainele pentru festival și care sunt piesele de la care începeți să vă construiți ținutele. Aștept mesajele voastre în comentarii.

Vă pup, Andreea!

 

Digital Divas 2018. Ce am învățat și ce am ales să port

25/04/2018

E opt dimineața și ce n-aș da să mai pot amâna alarma încă vreun sfert de oră, dar cu o seară înainte am fost leneșă și nu mi-am ales ținuta pentru Digital Divas, așa că trebuie neapărat să mă trezesc și să pun totul cap la cap. Zis și făcut în următoarele 10 minute mormane de haine zac pe patul meu în așteptarea de a fi alese.

 

Ideea ținutei a plecat de la sandale, pe care îmi doream neapărat să le port. Trebuia să mă gândesc cumva să împac și capra și varza pentru că de la eveniment plecam direct la facultate unde aveam un proiect de prezentat, așa că outfit-ul se cerea să fie pe cât de decent, pe atât de elegant și în tendințe. Atunci mi-am amintit că am o fustă pe care nu o mai purtasem de mult, un vintage, a fost fusta mamei, dar care se potrivea perfect „nevoilor”.

Era suficient de lungă încât să nu fie absolut nimic indecent și foarte în tendințe datorită culorii și bulinelor care se poartă sezonul acesta. Mai rămânea doar alegerea top-ului, care mi-a cam dat bătăi de cap, pentru că nu mă puteam decide între tricou și cămașă. Până la urmă a rămas cămașa deși a trebuit să o calc, lucru pe care îl detest.Cam asta este povestea ținutei pe care am purtat-o ieri.

Din punct de vedere al make-up- ului, am optat pentru un look cât de natural posibil, pentru că în zilele calde mă deranjează să am fața extem de încărcată și ieri a fost o zi ca de vară. La 11,30 eram gata de plecare și urma să mă întâlnesc cu Ema și Gabriela pentru a  ne îndrepta spre Palatul Bragadiru, locul unde se desfășura evenimentul. Ar fi trebuit să ajungem între ora 12,00 și 13,00, dar Bucureștiul este întotdeauna un oraș al surprizelor atunci când vine vorba de trafic, la care s-au mai adăugat bâjbâielile noastre și am reușit performanța de a ajunge cu un sfert de oră mai târziu.

Locația în care s-a desfășurat evenimentul este absolut superbă, te duce cu gândul la Bucureștiul de altă dată. Organizarea a fost extrem de bună, nu a trebuit să așteptăm, totul era pus în ordine, am primit și niște materiale promoționale foarte drăguțe (o agendă și un pix), iar decorațiunile și luminile făceau ca totul să fie perfect.

Evenimentul a fost compus din patru părți, trei conferințe și gala de premiere. Din păcate eu nu am reușit să particip decât la prima conferință, INTERNATIONAL: ARE WE THERE YET, și la jumătate din a doua, INFLUENCERS & BRANDS: IN A COMPLICATED RELATIONSHIP.

La prima conferință speakerii au fost Maurice MunteanuDiana Enciu, Alina Tanasa, Sânziana NegruMirela Bucovinean, Vali Bărbulescu și Raluca Hagiu. Câteva idei care mi-au plăcut de aici au fost:

1.Faptul că MESAJUL pe care vrei să îl transmiți prin blog-ul tău este una dintre cele mai importante coordonate ale social media.

2. Pentru un blog de fashion nu e suficient doar să te îmbraci bine, ci contează foarte mult ca ceea ce prezinți să te reprezinte și în acelși timp să fie acompaniat de un limbaj și un comportament adecvate.

3. Carisma e un lucru foarte important atunci când vine vorba de engagement-ul cu cei care te urmăresc.

4. Școala sau pregătirea pe care o ai te rafinează, dar nu îți aduc succesul.

În cadrul celei de-a doua conferințe invitații au fost Andrei Cânda, Denisa Mirea, Raluca Radu, Mihaela Munteanu, Andreea Balaban, Landiana, Ioana Dumitrache, Maria Dragason, Andreea Lupu și Octavian Gheorghe. Aici mi s-a părut foarte bine-venit și interesant că a fost prezentat un studiu despre modul în care sunt utilizate rețelele sociale, care sunt cele mai folosite dintre acestea și de ce categorii de vârstă, Facebook fiind lider absolut, iar You Tube și Instagram dezvoltându-se cu pași repezi. O informație care mi s-a părut oarecum neașteptată este faptul că utilizatorii interacționează într-o proporție similară atât cu influencerii, cât și cu brand-urile.

Din punct de vedere al unui PR am aflat că dacă la început existau doar câteva reviste și site-uri cu care se putea colabora pentru promovarea produselor, acum nu mai este concepută vreo campanie fără colaborarea cu un influencer.

O altă problemă care a fost dezbătută este legată de modul în care este văzută publicitatea pe care o fac influencerii și dacă nu este ciudat ca în decurs de câteva ore sau zile acesta să promoveze produse aproape similare de la brand-uri diferite. Aici intervine credibilitatea fiecărui blogger, dar și faptul că de obicei se lucrează cu persoanele care au mai fost implicate în campaniile brand-urilor respective.

O parte dintre fotografiile din această postare sunt realizate cu Samsung Galaxy S9,  compania fiind unul dintre sponsorii evenimentului. Mai multe fotografii de la eveniment găsiți aici.

Aceasta a fost prima mea experiență la evenimentul Digital Divas. Sper că v-a plăcut și v-a inspirat articolul meu. Aștept întrebările voastre în comentarii!

Strada unde petalele roz se aștern pe outfit-ul de primăvară!

12/04/2018

Chiar dacă s-a lăsat așteptată și am suferit din cauza troienelor din martie, primăvara a venit în sfârșit! De o săptămână nu am mai văzut nici un nor pe cer, iar temperaturile ne permit, nouă, fashionistelor să ne facem de cap cu ținute care mai de care și în plus să facem poze în cele mai frumoase locuri.

Pentru mine, acest anotimp este unul perfect atât din punct de vedere vestimentar, cât și din punct de vedere al peisajelor. În sfârșit pot să îmi port toate rochiile și fustele fără a-mi fi teamă că îmi este firg sau că răcesc și ce poate fi mai frumos de atât?

Dar totuși, în cap ne apare întrebarea ce se poartă în primăvara anului 2018? Ei bine, dragelor, unul dintre trendurile acestui sezon este cu siguranță combinația de pasteluri, așa că dacă aveți fuste, sacouri, rochii sau cămăși pastelate nu ezitați să le purtați și să le mixați. Cu siguranță nu veți da greș!

Odată cu natura parcă renaște și garderoba noastră! Pentru că am cam suferit în sezonul rece și îmi era dor să fac poze în natură, am ales să combin câteva nuanțe pastelate și să dau o fugă până pe Strada Revoluției din Hunedoara unde peste 30 de piersici înfloresc în fiecare an și o transformă într-un loc de basm. Nu există trecător care să nu se oprească și să nu facă macar o poză aici.

Mai jos vă las câteva poze cu ținuta pe care am ales-o și peisajul dat de frumoșii piersici înfloriți! Vouă ce vă place să purtați primăvara?

Multumiri speciale pentru fotografii: Alin Nuț. 

Wearing: Ochelari de soare –Guess, Cercei – random store, Jachetă – Bershka, Rochie – New Look, Geantă – Karl Lagerfeld, Balerini – Emporio Armani.

Care sunt trendurile în materie de rochii, make-up și coafuri pentru miresele anului 2018?

21/03/2018

Viitoare mireasă? În căutarea rochiei și a machiajului perfect pentru ziua cea mare? Iată câteva tendințe ale anului 2018.

Știu cu siguranță că ziua nunții este una dintre cele mai importante pentru orice femeie, e ziua la care visează încă de când este o fetiță.  Anul acesta cuvintele care descriu cel mai bine rochiile și machiajele sunt simplitate și eleganță. Se poartă rochiile A-line, care avantajează aproape orice tip de siluetă, șalurile și mânecile impresionante, dar și broderia și aplicațiile. Feminitatea este pusă foarte mult în valoare în acest an.

Din punct de vedere al coafurilor și al make-upului, naturalețea este cea care primează. Sunt în mare trend buclele lejere și părul prins neglijent, iar machiajul trebuie să îți scoată în evidență cele mai frumoase trăsături, bineînțeles fără a uita de un strop de glam. Mie personal mi-au plăcut foarte mult rujurile cu glitter pe care le-aș purta la orice ocazie specială.

Dacă vorbim de accesorii, uită de banalul voal și apelează la  un accesoriu statement pentru păr sau la o bentiță îndrazneț decorată cu mărgele. Toate rochiile și accesoriile din această postare le găsiți la magazinul Design by Cristina ( B-dul Iuliu Maniu, Bl.L2, Parter<langa Loto Prono> Deva, jud. Hunedoara) sau aici. Coafurile și machiajele au fost realizate de Cristina Tușlea de la Salonul Style Master pe care îl puteți găsi aici.

Vreau să adresez mulțumiri speciale și fotografului Daniel Farcaș, care cu siguranță vă poate oferi niște amintiri de neuitat prin fotografiile realizate.

Sper că articolul meu să vă facă decizia mai ușoară! Dacă vreți să stați fără nici o grija în ziua cea mare recomand cu căldură echipa de la Salon Style Master. Care este rochia voastră preferată? Aștept comentariile voastre!

Vă pup, Andreea Finyak!

Shopping & Restaurante în Liverpool

12/03/2018

Sunt sigură că printre noi există multe cititoare interesate de shopping. Girls now it’s our moment! Astăzi vă povestesc unde puteți face shopping în Liverpool și bineînțeles unde puteți mânca ceva bun după extenuantele sesiuni de cumpărături.

Cele mai multe magazinele le veți găsi pe strada Liverpool, care e foarte aproape de Docurile Albert, așa că dacă ați ajuns în centrul orașului e imposibil să treceți pe lângă complexele comerciale fără să le observați. Aici găsiți tot ce vă doriți de la magazine ale unor mari brand-uri mari până la magazine care nu se găsesc decât în Anglia.

Partea bună e că dacă vă doriți ceva de la un brand care la noi în țară are un preț destul de ridicat, s-ar putea ca aici să-l găsiți la un preț semnificativ mai mic. Magazinele care mi-au atras atenția sunt T.K Maxx unde puteți găsi pantofi, genți și haine de la designeri precum Giorgio Armani, YSL, Karl Lagerfeld, Gucci la niște prețuri irezistibile și PRIMARK unde găsiți lucruri drăguțe și foarte ieftine. Un alt magazin care merită vizitat mai ales pentru valoarea lui istorică, fiind cea mai veche clădire din centrul orașului este Blucoat. Aici puteți găsi produse de artizantat și tot felul de haine și accesorii lucrate manual și un restaurant.

În materie de localuri recomand restaurantul lui Jamie Oliver pe care îl găsiți în apropierea magazinelor. Acesta are bucătărie italiană, mâncarea este bună, nu genială așa cum m-am așteptat, prețurile sunt medii, dar timpul de așteptare este destul de mare. Una peste alta merită să îl încercați. Dacă vreți să optați doar pentru ceva de băut recomand Las Iguanas, unde au o ofertă foarte tare la o băutură cumpărată mai primești una din partea casei.

Dacă vă doriți ceva tradițional și ieftin există varianta Toby’s Carvery. Pentru 6 lire puteți mânca 4 feluri de carne cu tot felul de legume și preparate din acestea. Porțiile sunt uriașe și din punctul meu de vedere aproape imposibil de mâncat, dar mâncarea este gustoasă.

Ce puteți vizita în Liverpool într-o singură zi?

07/03/2018

Uneori atunci când ajungem într-un oraș nou nu avem foarte mult timp de petrecut acolo și ne dorim să vedem cât mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt. De aceea, m-am gândit că un articol despre cum poți vizita cât mai multe obiective turistice într-o singură zi ar fi de ajutor.

Așadar, înainte de a poposi oriunde, ar fi bine să te documentezi care sunt principalele atracții turistice de acolo, unde ți-ai dori să ajungi, după care să consulți o hartă ca să îți faci o idee unde sunt ele situate în oraș și să îți construiești un plan de bătaie. În această privință pe mine m-a ajutat foarte mult google maps, deoarece aici găsești inclusiv mijloacele de transport pe care trebuie să le folosești pentru a ajunge la destinație.

Pentru că sunt emblematice pentru Liverpool, eu mi-am dorit să ajung în primul rând la muzeul The Beatles și la stadionul Anfield. Problema era că se află în părți total opuse ale orașului. Deoarece, consider că poți cunoaște cel mai bine un loc dacă îl bați la pas și pentru că Liverpool îți permite acest lux, nefiind un oraș extrem de mare, am încercat să mai găsesc alte obiective pe care le-aș putea vizita, poziționate între cele două pe care nu doream să le ratez. Astfel, am reușit să mai văd Catedrala Liverpool, Galeriile Victoria, Catedrala Metropolitană și China Town.

Excursia mea a început pe la ora 10 dimineața și s-a încheiat pe la ora 19,00. Am ales ca prima vizită să o fac la stadionul Anfield, deoarece, de acolo puteam trece pe lângă toate celelalte obiective turistice până la muzeul The Beatles.

Din stația Liverpool One luați autobuzul 26 care vă duce până în fața stadionului. Călătoriți aproximativ 30 de minute, dar vedeți și o parte din oraș pentru că are ruta prin centru. Este clar că pentru orice iubitor de fotbal stadionul Anfield este unul dintre lucrurile pe care trebuie să le vadă o dată în viață. Acesta are o istorie interesantă și chiar dacă este cunoscut ca fiind stadionul oficial al echipei FC Liverpool, până în anul 1892 a fost al echipei Everton. Cele două echipe au creat rivalități locale aprige, Everton mutându-se pe stadionul Goodison Park, aflat la doar 1 km de Anfield. Cu toate acestea, FC Liverpool și-a dovedit supremația, mărturie stând cele 60 de trofee ale clubului, în comparație cu 24 ale echipei Everton. Ambele stadioane se pot vizita. La Anfield programul tururilor este între ora 10,00 și ora 16,00, durează aproximativ o oră, costă 20 de lire și se poate face rezervare online, dar mai multe detalii puteți găsi aici. Stadionul are o capacitate de 54.000 de locuri și este alcătuit din patru tribune. Magazinul oficial este situat în curtea stadionului și găsiți tot ce vă trece prin cap cu emblema echipei.

De la stadionul Anfield pentru a ajunge la Galeriile Victoria trebuie să luați autobuzul 79, care se află la două străzi distanță. Mergeți pe jos până în stație cam 10 minute, după care mai mergeți 10 minute cu autobuzul. Clădirea este una cu adevărat uimitoare din punct de vedere arhitectural, iar zona se bucură de un vibe tineresc, deoarece este în apropierea Universității din Liverpool. Este un loc destul de aglomerat, dar care merită vizitat. Intrarea la galerii este liberă, iar programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 și 17,00. Aici puteți admira colecții de artă, ceramică, argintărie, dar și echipament științific. La parter există și o cafenea cochetă unde va puteți odihni.

La 5 minute de mers pe jos de la galerii, pe partea stângă a străzii se află Catedrala Metropolitană, care are o arhitectură deosebită și în același timp destul de ciudată pentru un lăcaș de cult. Construcția a durat cinci ani, iar piesa de rezistență este turnul care conține patru clopote. Se poate vizita în intervalul orar 10,00-17,00, iar intrarea este liberă, dar este sugerată o donație de 3 lire.

 

De la Catedrala Metropolitană până la Catedrala Liverpool ai de mers cam un sfert de oră, dar drumul merită cu prisosință pentru că această clădire este impresionantă prin dimensiunile ei. Găzduiește sediul Episcopiei Liverpool și reprezintă a doua cea mai lungă catedrală din lume, a cincea ce mai mare din lume și una dintre cele mai înalte, aceasta având 100 de metri pe verticală.

 

De la Catedrala Metropolitană până la Catedrala Liverpool ai de mers cam un sfert de oră, dar drumul merită cu prisosință pentru că această clădire este impresionantă prin dimensiunile ei. Găzduiește sediul Episcopiei Liverpool și reprezintă a doua cea mai lungă catedrală din lume, a cincea ce mai mare din lume și una dintre cele mai înalte, aceasta având 100 de metri pe verticală.

În drum spre Muzeul The Beatles, care se află în incinta Docurilor Albert despre care am scris aici, treceți pe lângă China Town și ar fi păcat să nu poposiți aici macar pentru câteva poze, deoarece e foarte interesant modul în care arhitectura specifică Angliei se combină cu motivele și simbolurile chinezeși.

De la China Town până la Muzeul The Beatles mai mergeți aproximativ 10 minute. Recomand să vă cumpărați online biletele de intrare de aici, pentru că altfel veți sta la o coadă interminabilă cel puțin o oră, cum am pățit și eu. Deși auzisem câte ceva de formația The Beatles de la tatăl meu și cunoșteam câteva melodii, prea multe detalii nu știam. Nici nu este nevoie să cunoașteți prea multe, deoarece ghidul este complet, vă povestește de la cum s-a format trupa până când s-a despărțit și chiar ce a făcut fiecare membru după destrămarea formației. Programul de vizitare este între ora 10,00 și ora 17,00, iar biletul de intrare costa 16 lire pentru adulți, 12 pentru studenți și 10 pentru copii. La intrare primești un ghid audio, care premite selectarea limbii în care dorești să asculți poveștile. Există mai multe încăperi prin care treci și care reprezintă fiecare un moment de cotitură în parcursul îndrăgitei formații. Ce mi s-a părut puțin deranjant este faptul că în unele încăperi pe fundal sunt puse melodii ale trupei și îți este destul de greu să poți urmări povestea de pe ghidul audio, dar în rest experiența merită traită. La ieșirea din muzeu este un magazin de suveniruri unde, din nou, poți găsi aproape orice cu formația The Beatles.

Sper că postarea mea va fost de ajutor pentru o viitoare călătorie! Voi cum procedați atunci când ajungeți într-un oraș nou și doriți să vizitați cât mai multe obiective turitice? Aștept răspunsurile și părerile voastre în comentarii!

Vă pup, Andreea Finyak!

1 Mai la Conacul Archia. 10 lucruri care îmi plac la acest loc.

03/03/2018

Soarele stralucește mai ceva ca într-o zi de vară, cerul e de un albastru imaculat și e zi liberă! Ce poate fi mai frumos de atât? Deși e abia 1 Mai vremea îmi permite o escapadă la piscină, iar eu sunt o împătimită a statului la soare și a bălăcitului.

Nu mai stau mult pe gânduri și decum deschid ochii îmbrac costumul de baie și dau o fugă în unul dintre locurile mele preferate din Deva, la Conacul Archia. Am avut un noroc uriaș că vremea a fost neobișnuit de caldă și că s-a dat startul sezonului chiar în această mini-vacanță.

Probabil vă întrebați ce îmi place la acest loc? Ei bine, am o întreagă serie de motive.

1.E un loc perfect în care să te relaxezi. De cele mai multe ori nu e aglomerat sau chiar dacă sunt toate șezlongurile ocupate, având un număr limitat de locuri, ai intimitate. Este bine ca înainte să porniți spre piscină să faceți o rezervare telefonică.

2. Apa din piscină e mereu foarte, foarte curată.

3. E o oază de verdeață, aproape de oraș, dar care asigură confortul zilelor noastre.

4. Personalul e respectuos, extrem de amabil și atent la nevoile clienților.

5. Au o gamă foarte largă de preparate și băuturi  din care poți alege. Gustul și design-ul acestora este unul deosebit, iar restaurantul are un aer boem.

6. Muzica nu are un volum deranjant și îmbină atât melodii noi, cât și retro, deoarece este o locație potrivită pentru toate categoriile de vârstă.

7. Au niște umbrele uriașe sub care te poți retrage dacă nu îți mai dorești să stai la soare.

8. Dacă te plictisești doar să stai la piscină poți opta pentru una dintre celelalte activități oferite de locație cum ar fi: echitația sau plimbările. 

9. Nu trebuie să ai grija prosopului, deoarece primești unul atunci când intri la piscină.

10. E un loc unde poți realiza niște fotografii superbe.

Sper că v-am convins, iar dacă ajungeți la Deva, Conacul Archia să fie unul dintre locurile pe care să le vizitați! Pentru voi care este cel mai important lucru atunci când alegeți să mergeți la piscină? Aștept răspunsurile voastre în comentarii!

Fotografiile din acest articol sunt realizate cu Huawei P20 Pro de care deocamdată pot spune că sunt extrem de mulțumită. După ce o să îl folosesc o perioadă mai lungă de timp o să revin cu un review complet al acestuia.

Photo credits: Alin Nuț

 

Content is protected. Right-click function is disabled.