E opt dimineața și ce n-aș da să mai pot amâna alarma încă vreun sfert de oră, dar cu o seară înainte am fost leneșă și nu mi-am ales ținuta pentru Digital Divas, așa că trebuie neapărat să mă trezesc și să pun totul cap la cap. Zis și făcut în următoarele 10 minute mormane de haine zac pe patul meu în așteptarea de a fi alese.

 

Ideea ținutei a plecat de la sandale, pe care îmi doream neapărat să le port. Trebuia să mă gândesc cumva să împac și capra și varza pentru că de la eveniment plecam direct la facultate unde aveam un proiect de prezentat, așa că outfit-ul se cerea să fie pe cât de decent, pe atât de elegant și în tendințe. Atunci mi-am amintit că am o fustă pe care nu o mai purtasem de mult, un vintage, a fost fusta mamei, dar care se potrivea perfect „nevoilor”.

Era suficient de lungă încât să nu fie absolut nimic indecent și foarte în tendințe datorită culorii și bulinelor care se poartă sezonul acesta. Mai rămânea doar alegerea top-ului, care mi-a cam dat bătăi de cap, pentru că nu mă puteam decide între tricou și cămașă. Până la urmă a rămas cămașa deși a trebuit să o calc, lucru pe care îl detest.Cam asta este povestea ținutei pe care am purtat-o ieri.

Din punct de vedere al make-up- ului, am optat pentru un look cât de natural posibil, pentru că în zilele calde mă deranjează să am fața extem de încărcată și ieri a fost o zi ca de vară. La 11,30 eram gata de plecare și urma să mă întâlnesc cu Ema și Gabriela pentru a  ne îndrepta spre Palatul Bragadiru, locul unde se desfășura evenimentul. Ar fi trebuit să ajungem între ora 12,00 și 13,00, dar Bucureștiul este întotdeauna un oraș al surprizelor atunci când vine vorba de trafic, la care s-au mai adăugat bâjbâielile noastre și am reușit performanța de a ajunge cu un sfert de oră mai târziu.

Locația în care s-a desfășurat evenimentul este absolut superbă, te duce cu gândul la Bucureștiul de altă dată. Organizarea a fost extrem de bună, nu a trebuit să așteptăm, totul era pus în ordine, am primit și niște materiale promoționale foarte drăguțe (o agendă și un pix), iar decorațiunile și luminile făceau ca totul să fie perfect.

Evenimentul a fost compus din patru părți, trei conferințe și gala de premiere. Din păcate eu nu am reușit să particip decât la prima conferință, INTERNATIONAL: ARE WE THERE YET, și la jumătate din a doua, INFLUENCERS & BRANDS: IN A COMPLICATED RELATIONSHIP.

La prima conferință speakerii au fost Maurice MunteanuDiana Enciu, Alina Tanasa, Sânziana NegruMirela Bucovinean, Vali Bărbulescu și Raluca Hagiu. Câteva idei care mi-au plăcut de aici au fost:

1.Faptul că MESAJUL pe care vrei să îl transmiți prin blog-ul tău este una dintre cele mai importante coordonate ale social media.

2. Pentru un blog de fashion nu e suficient doar să te îmbraci bine, ci contează foarte mult ca ceea ce prezinți să te reprezinte și în acelși timp să fie acompaniat de un limbaj și un comportament adecvate.

3. Carisma e un lucru foarte important atunci când vine vorba de engagement-ul cu cei care te urmăresc.

4. Școala sau pregătirea pe care o ai te rafinează, dar nu îți aduc succesul.

În cadrul celei de-a doua conferințe invitații au fost Andrei Cânda, Denisa Mirea, Raluca Radu, Mihaela Munteanu, Andreea Balaban, Landiana, Ioana Dumitrache, Maria Dragason, Andreea Lupu și Octavian Gheorghe. Aici mi s-a părut foarte bine-venit și interesant că a fost prezentat un studiu despre modul în care sunt utilizate rețelele sociale, care sunt cele mai folosite dintre acestea și de ce categorii de vârstă, Facebook fiind lider absolut, iar You Tube și Instagram dezvoltându-se cu pași repezi. O informație care mi s-a părut oarecum neașteptată este faptul că utilizatorii interacționează într-o proporție similară atât cu influencerii, cât și cu brand-urile.

Din punct de vedere al unui PR am aflat că dacă la început existau doar câteva reviste și site-uri cu care se putea colabora pentru promovarea produselor, acum nu mai este concepută vreo campanie fără colaborarea cu un influencer.

O altă problemă care a fost dezbătută este legată de modul în care este văzută publicitatea pe care o fac influencerii și dacă nu este ciudat ca în decurs de câteva ore sau zile acesta să promoveze produse aproape similare de la brand-uri diferite. Aici intervine credibilitatea fiecărui blogger, dar și faptul că de obicei se lucrează cu persoanele care au mai fost implicate în campaniile brand-urilor respective.

O parte dintre fotografiile din această postare sunt realizate cu Samsung Galaxy S9,  compania fiind unul dintre sponsorii evenimentului. Mai multe fotografii de la eveniment găsiți aici.

Aceasta a fost prima mea experiență la evenimentul Digital Divas. Sper că v-a plăcut și v-a inspirat articolul meu. Aștept întrebările voastre în comentarii!