Indiferent de ocazie, pentru o  femeie, îmbrăcămintea, coafura și machiajul sunt întotdeauna o bătaie de cap în plus. Aspectul exterior își pune amprenta asupra stării noastre de spirit fie că ne place să recunoaștem sau nu. La un festival, la fel ca la orice eveniment, locul desfășurare devine un podium, unde ne place să fim admirate.

Asta s-a întâmplat și în Parcul Central din Cluj-Napoca, la Untold, unde aleile au devenit adevărate catwalk-uri. Aici cred că am văzut cele mai inventive, extravagante și colorate ținute. Moda pentru festivaluri a devenit un adevărat trend. Se scriu articole întregi despre ce să porți, cum să porți, ce combinații să faci, ba chiar au apărut și magazine specializate pentru genul acesta de evenimente.

E clar că pentru orice participantă vestimentația devine o problemă esențială atunci când hotărăște să meargă la un festival. Știu din proprie experiență că atunci când mi-am facut bagajul, cel mai groază mi-a fost să caut prin dulap hainele pe care le voi purta.

Pentru mine, cea mai grea parte a fost faptul că aveam spațiu limitat în bagaj și trebuia să știu exact cu ce mă voi îmbrăca și ce accesorii voi purta în fiecare zi. În același timp, a trebuit să mă gandesc că există posibilitatea să plouă și să fie rece, chiar dacă eram în toiul verii.

Multe prietene m-au întrebat dacă mi-am cumpărat haine special pentru festival, dar trebuie să recunosc că am încercat să compun ținutele cu ce aveam deja, singurul lucru pe care l-am achiziționat fiind borseta, deoarece mi s-a părut un accesoriu foarte practic.

Atunci când am ales îmbrăcămintea am avut în minte câteva lucruri: că trebuie să fie comodă, deoarece urma să îmi petrec aproape o zi întreagă în hainele respective, că trebuie să mă reprezinte și că trebuie să nu îmi fie nici cald, dar nici frig. Oricum, pentru prima zi de festival cred că cel mai „fancy” și cel mai căutat obiect vestimentar a fost pelerina de ploaie.

Mai jos vă las câteva fotografii cu alegerile pe care eu le-am făcut pentru Untold 2018 și care sper să vă inspire și pe voi. Sunt curioasă care sunt criteriile după care voi vă alegeți hainele pentru festival și care sunt piesele de la care începeți să vă construiți ținutele. Aștept mesajele voastre în comentarii.

Vă pup, Andreea!