E ultima zi de ședere în Belgia și bineînțeles că niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Au fost trei zile pline de călătorii, petreceri, dar și de peripeții. Ultima noapte ne-am petrecut-o căutând buletinul buclucaș din cauza căruia Aura și-a pierdut zborul spre București.

După panică, lacrimi și o călătorie dus-întors Kortrijk-Bruxelles totul s-a rezolvat, am găsit buletinul, am luat alt bilet de avion și am încercat să ne odihnim cât de cât pentru că aveam planuri mărețe penru ziua următoare. Eram hotărâte să ajungem până în Franța și să vizităm orașul Lile pentru că era foarte aproape.

Ne-am trezit cu greu, când a venit vorba de mobilizare a fost și mai greu și am tot amânat momentul. Nu ne grăbeam oricum foarte tare pentru că aveam tren din oră în oră. Aura a abandonat gașca pentru că era prea obosită.

Într-un final, după machiat, coafat, aranjat eram gata de plecare. Ajungem în gară, cerem două bilete spre Lile, dar surpriză: tocmai avusese loc un accident feroviar, iar trenurile erau suspendate. Mi-am dat seama atunci că toate se întâmplă cu un motiv și într-un fel mă bucuram că nu ne-am grăbit să plecăm. Întrebarea care ne stătea acum pe buze era: Ce facem? Unde mergem? Lavinia a venit rapid cu o idee și așa am ajuns la Brugge.

După ce am ieșit din gară am rătăcit puțin pentru că google maps în Belgia te încurcă mai mult decât să te ajute, iar oamenii nu sunt foarte prietenoși și preferă șă îți spună că nu știu decât să se încurce să îți explice.

Oricum, micuțul oraș e superb, toate căsuțele par a fi de turtă dulce. Majoritatea sunt construite din cărămidă și au o arhitectură simplă, dar foarte geometrică. Mie mi s-a părut că seamănă puțin cu orașul Sibiu. Drumul care duce spre Piața Mare este înțesat cu fel de fel de magazine de la diverse brand-uri, dar si cu multe magazine de suveniruri și cu nelipsita ciocolată în diverse forme care de care mai „interesante”.

Fiind perioada premergătoare sărbătorilor în piață era un târg de Crăciun cu produse tradiționale, handmade și un patinoar. Mi-a plăcut că totul era împodobit cu foarte mult bun gust, destul de simplu, dar te făcea să simți atmosfera de sărbătoare.

După ce am colindat fiecare colțișor de piată și am făcut sute de poze am decis să mergem să mâncăm la un restaurant italian chiar acolo în una dintre clădirile de „turtă dulce”. Interiorul te făcea să te simți ca în sufrageria proprie. Locul este foarte cozy și personalul e extrem de amabil, ca să nu mai vorbesc de mâncarea delicioasă. Dacă ajungeți în Brugge și sunteți în căutarea unui loc cu mâncare bună recomand restaurantul Pizza&Pasta.

Ați fost la Brugge? Ce v-a plăcut cel mai mult?