Uneori atunci când ajungem într-un oraș nou nu avem foarte mult timp de petrecut acolo și ne dorim să vedem cât mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt. De aceea, m-am gândit că un articol despre cum poți vizita cât mai multe obiective turistice într-o singură zi ar fi de ajutor.

Așadar, înainte de a poposi oriunde, ar fi bine să te documentezi care sunt principalele atracții turistice de acolo, unde ți-ai dori să ajungi, după care să consulți o hartă ca să îți faci o idee unde sunt ele situate în oraș și să îți construiești un plan de bătaie. În această privință pe mine m-a ajutat foarte mult google maps, deoarece aici găsești inclusiv mijloacele de transport pe care trebuie să le folosești pentru a ajunge la destinație.

Pentru că sunt emblematice pentru Liverpool, eu mi-am dorit să ajung în primul rând la muzeul The Beatles și la stadionul Anfield. Problema era că se află în părți total opuse ale orașului. Deoarece, consider că poți cunoaște cel mai bine un loc dacă îl bați la pas și pentru că Liverpool îți permite acest lux, nefiind un oraș extrem de mare, am încercat să mai găsesc alte obiective pe care le-aș putea vizita, poziționate între cele două pe care nu doream să le ratez. Astfel, am reușit să mai văd Catedrala Liverpool, Galeriile Victoria, Catedrala Metropolitană și China Town.

Excursia mea a început pe la ora 10 dimineața și s-a încheiat pe la ora 19,00. Am ales ca prima vizită să o fac la stadionul Anfield, deoarece, de acolo puteam trece pe lângă toate celelalte obiective turistice până la muzeul The Beatles.

Din stația Liverpool One luați autobuzul 26 care vă duce până în fața stadionului. Călătoriți aproximativ 30 de minute, dar vedeți și o parte din oraș pentru că are ruta prin centru. Este clar că pentru orice iubitor de fotbal stadionul Anfield este unul dintre lucrurile pe care trebuie să le vadă o dată în viață. Acesta are o istorie interesantă și chiar dacă este cunoscut ca fiind stadionul oficial al echipei FC Liverpool, până în anul 1892 a fost al echipei Everton. Cele două echipe au creat rivalități locale aprige, Everton mutându-se pe stadionul Goodison Park, aflat la doar 1 km de Anfield. Cu toate acestea, FC Liverpool și-a dovedit supremația, mărturie stând cele 60 de trofee ale clubului, în comparație cu 24 ale echipei Everton. Ambele stadioane se pot vizita. La Anfield programul tururilor este între ora 10,00 și ora 16,00, durează aproximativ o oră, costă 20 de lire și se poate face rezervare online, dar mai multe detalii puteți găsi aici. Stadionul are o capacitate de 54.000 de locuri și este alcătuit din patru tribune. Magazinul oficial este situat în curtea stadionului și găsiți tot ce vă trece prin cap cu emblema echipei.

De la stadionul Anfield pentru a ajunge la Galeriile Victoria trebuie să luați autobuzul 79, care se află la două străzi distanță. Mergeți pe jos până în stație cam 10 minute, după care mai mergeți 10 minute cu autobuzul. Clădirea este una cu adevărat uimitoare din punct de vedere arhitectural, iar zona se bucură de un vibe tineresc, deoarece este în apropierea Universității din Liverpool. Este un loc destul de aglomerat, dar care merită vizitat. Intrarea la galerii este liberă, iar programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 și 17,00. Aici puteți admira colecții de artă, ceramică, argintărie, dar și echipament științific. La parter există și o cafenea cochetă unde va puteți odihni.

La 5 minute de mers pe jos de la galerii, pe partea stângă a străzii se află Catedrala Metropolitană, care are o arhitectură deosebită și în același timp destul de ciudată pentru un lăcaș de cult. Construcția a durat cinci ani, iar piesa de rezistență este turnul care conține patru clopote. Se poate vizita în intervalul orar 10,00-17,00, iar intrarea este liberă, dar este sugerată o donație de 3 lire.

 

De la Catedrala Metropolitană până la Catedrala Liverpool ai de mers cam un sfert de oră, dar drumul merită cu prisosință pentru că această clădire este impresionantă prin dimensiunile ei. Găzduiește sediul Episcopiei Liverpool și reprezintă a doua cea mai lungă catedrală din lume, a cincea ce mai mare din lume și una dintre cele mai înalte, aceasta având 100 de metri pe verticală.

 

De la Catedrala Metropolitană până la Catedrala Liverpool ai de mers cam un sfert de oră, dar drumul merită cu prisosință pentru că această clădire este impresionantă prin dimensiunile ei. Găzduiește sediul Episcopiei Liverpool și reprezintă a doua cea mai lungă catedrală din lume, a cincea ce mai mare din lume și una dintre cele mai înalte, aceasta având 100 de metri pe verticală.

În drum spre Muzeul The Beatles, care se află în incinta Docurilor Albert despre care am scris aici, treceți pe lângă China Town și ar fi păcat să nu poposiți aici macar pentru câteva poze, deoarece e foarte interesant modul în care arhitectura specifică Angliei se combină cu motivele și simbolurile chinezeși.

De la China Town până la Muzeul The Beatles mai mergeți aproximativ 10 minute. Recomand să vă cumpărați online biletele de intrare de aici, pentru că altfel veți sta la o coadă interminabilă cel puțin o oră, cum am pățit și eu. Deși auzisem câte ceva de formația The Beatles de la tatăl meu și cunoșteam câteva melodii, prea multe detalii nu știam. Nici nu este nevoie să cunoașteți prea multe, deoarece ghidul este complet, vă povestește de la cum s-a format trupa până când s-a despărțit și chiar ce a făcut fiecare membru după destrămarea formației. Programul de vizitare este între ora 10,00 și ora 17,00, iar biletul de intrare costa 16 lire pentru adulți, 12 pentru studenți și 10 pentru copii. La intrare primești un ghid audio, care premite selectarea limbii în care dorești să asculți poveștile. Există mai multe încăperi prin care treci și care reprezintă fiecare un moment de cotitură în parcursul îndrăgitei formații. Ce mi s-a părut puțin deranjant este faptul că în unele încăperi pe fundal sunt puse melodii ale trupei și îți este destul de greu să poți urmări povestea de pe ghidul audio, dar în rest experiența merită traită. La ieșirea din muzeu este un magazin de suveniruri unde, din nou, poți găsi aproape orice cu formația The Beatles.

Sper că postarea mea va fost de ajutor pentru o viitoare călătorie! Voi cum procedați atunci când ajungeți într-un oraș nou și doriți să vizitați cât mai multe obiective turitice? Aștept răspunsurile și părerile voastre în comentarii!

Vă pup, Andreea Finyak!