Belgia este cunoscută ca fiind țara ciocolatei, dar până să ajungă aici această delicatesă dulce a străbătut un drum destul de lung. Dacă ajungeți în Bruxelles nu trebuie să ratați Muzeul Ciocolatei unde puteți afla întreaga istorie. Acesta se află în apropierea Pieței Mari, iar biletul de intrare costă 6 euro.

Prima dată în locul unde astăzi se află muzeul a fost o farmacie care vindea ciocolata pe post de leac pentru diverse boli. Clădirea nu este una impresionantă, așa că poți să treci pe lângă ea fără să îți dai seama. În muzeu se găsesc câteva figurine din ciocolată, diverse ustensile folosite pentru prepararea acesteia, dar cel mai important și notabil lucru este că poți degusta diverse tipuri de ciocolată specifice diverselor țări de unde aceasta provine. Au chiar și o fântână de ciocolată și niște biscuiți delicioși pe care trebuie neapărat să-i guști. Când am ajuns acolo am avut ocazia să fie și o demonstrație de preparare a pralinelor, care sunt mândria belgienilor, deoarece au fost inventate de către aceștia în urmă cu 100 de ani.

Chiar dacă ciocolata este originară din Mexic, Belgia este recunoscută pentru ciocolata rafinată și de foarte bună calitate. Într-adevăr gustul ciocolatei de aici este destul de diferit față de cea pe care o găsim în mod obișnuit în comerț. Aroma este mult mai puternică, are un miros foarte pregnant de cacao și este puțin mai amăruie.

Deși nu consum ciocolată în general, trebuie să vă spun că dacă ai mâncat o bucațică din această ciocolată este la fel ca un drog. Pur și simplu nu te mai poți opri. La ieșirea din muzeu există o gamă largă de tablete și cutii de ciocolată din diverse regiuni pe care le poți cumpăra, așa că poți duce o parte din Belgia cu tine acasă.

Ați vizitat muzeul e ciocolată? Ce v-a plăcut cel mai mult? Aștept răspunsurile voastre în comentarii!