Până la plecarea în Canada mai este foarte puțin timp, așa că vreau să profit la maximum de zilele pe care le mai petrec în capitala Ungariei. Un loc pe care nu trebuie să îl ratați dacă ajungeți la Budapesta este Insula Margareta sau oaza de verdeață și liniște in aglomerația urbană cum îmi place mie să o numesc.

Pe insula se poate ajunge cu vaporul sau cu autobuzul numărul 26. Accesul cu masina proprie este restricționat, în schimb sunt multe alte mijloace de transport pentru care puteti opta (trenuleț, bicicletă, diverse mașinuțe). Este un loc perfect pentru recreere și pentru petrecerea timpului liber, deoarece puteți face plimbări pe aleile largi și răcoroase sau pur și simplu vă puteți întinde pe iarbă și privi cerul înconjurați de liniște. Pe insulă găsiți și câteva restaurante draguțe unde puteți lua masa sau vă puteți potoli setea.

Dacă sunteți amatori de distracție la piscină Ștrandul Platinius este cam la 15 minute de mers pe jos de la intrarea pe insula. Biletele de intrare costă 3000 de forinti pentru adulți și 2300 pentru studenti( mie mi-a acceptat carnetul de student așa că e bine să îl aveți la voi). Ștrandul are 9 bazine cu apă încălzită și un bazin cu apă termală. Pot spune că sunt bazine pentru toate gusturile atât bazin olimpic, cât și bazine de relaxare, cu valuri, pentru copii sau cu tobogane. 

Mie mi-a plăcut cel mai mult bazinul cu valuri pentru că aveai senzația că ești la mare. Totuși nu aș recomanda acest bazin persoanelor în vârstă sau celor care au copii mici, deoarece valurile sunt destul de puternice și te pot dărâma ușor, iar bazinul este cam aglomerat atunci când acestea sunt pornite.

Apa și toaletele sunt foarte curate, iar vestiarele sunt sigure. Mi s-a părut interesant și foarte binevenit faptul că există și niște mini-vestiare în locul unde se face plajă pentru a avea la îndemână telefonul mobil sau aparatul foto. În cazul în care vi se face foame sau sete în incinta ștrandului sunt câteva locuri unde servesc mancare. Fumatul este permis doar în locurile amenajate, dar există destul de multe așa că nu trebuie să vă faceți probleme din acest punct de vedere.

Vă pup, Andreea Finyak!